miercuri, 25 iulie 2012

De ce aş pleca din ţară

Şi totuşi mă ia dorul de ducă. Chiar dacă mi-e bine aici. Chiar dacă trăiesc într-o bulă hiper-privilegiată unde problemele la ordinea zilei se aud înăbuşit. Chiar dacă mă păcălesc singură cu 4 zile acolo, 5 zile dincolo, pe care încerc să le umplu cu momente memorabile. Vacanţele nu-mi sunt de-ajuns şi mă văd plecând din nou.


Pentru că nu e comod
Semestrul în Belgia a fost o aventură controlată, o ieşire cu-un picior din zona de confort şi singurul meu moment de independenţă de până acum. Când mă gândesc la o nouă plecare, mai că îngheţ de frica viitoarelor catastrofe; ciudat, însă, că frica asta mai mult mă-mpinge să plec, să încerc, să văd dacă merge. Vreau să mă obişnuiesc cu o cameră mică şi friguroasă, să dau ciorba în foc şi să învăţ un singur drum spre şcoală, pe care să nu-l schimb decât cu harta în mână. (Şi chiar mi-ar plăcea o şcoală la care să nu pot da rasol.)


Pentru că „acasă” e un concept flexibil
Da, familia imediată mi-e restrânsă în 120 de km. Unchii şi mătuşile, în schimb, sunt deja bine înfipţi pe meleaguri nord-americane, respectiv scandinave. Prietenii cei mai dragi din liceu au între ei Canalul Mânecii. Gaşca din Erasmus s-a răspândit care încotro, dar începe timid să migreze din nou spre Vest, iar în Bruxelles au rămas măcar trei oameni care mi-ar întinde o pătură pe jos şi o cană de ceai. Toată ameţeala asta geografică mi-a arătat că distanţa fizică n-are a face cu apropierea emoţională. Altfel spus, dacă „home is where the heart is”, oricum ar trebui să mă mut în aeroport ca să-mi recompun inima. Şi-atunci, ce contează unde e aeroportul?


Pentru că e momentul
Dacă nu acum, atunci când, întreba retoric un artist de excepţie al muzicii româneşti. Sunt (relativ) proaspătă absolventă, tocmai bine cât să pretextez un master. Nu-s legată de glie şi pot să dau confortul actual pe sentimentul de „am făcut-o şi p’asta” viitor. Prefer să-mi fie dor de ai mei decât să ne certăm zilnic pe dezordinea din camera mea. Vreau să văd dacă-mi iese, vreau să mai am o nebunie de-asta înainte să mă stabilesc în viaţa de adult.


Deci probabil că o să plec. Dacă nu-mi dispar documentele pe drumul spre Olanda (ah, Poşta Română, tărâm al încântărilor) şi dacă găsesc unde să locuiesc, din septembrie o să fiu la master în Maastricht. Uraţi-mi noroc.

marți, 10 iulie 2012

C. şi D. Heath, „Switch: How to Change Things When Change Is Hard”

Cum poţi să faci spectatorii unui film să mănânce mai puţin popcorn? Să le expui raţional beneficiile unei diete sănătoase şi efectele nocive ale porumbului prăjit în ulei? Să-i sperii cu imagini şocante, de genul „astea sunt arterele tale după o pungă mare de popcorn”? S-ar putea să fie de ajuns să le dai o pungă mai mică.
Pentru Chip şi Dan Heath, sunt trei categorii mari de factori care favorizează schimbarea: cei raţionali, cei emoţionali şi cei de context. Ca să nu sune prea arid, autorii aseamănă creierul nostru unui călăreţ pe un elefant. (Călăreţ e compus de la cal, nu? Deci ar trebui să-l traduc drept „elefăntăreţ”?) Călăreţul e partea raţională, care ştie unde vrea să meargă, dar nu are mereu forţa să cârmească elefantul. Elefantul, bineînţeles, este partea emoţională, rezistentă la drum şi capabilă de eforturi, dar capricioasă şi uşor de speriat.
Ca să-ţi iasă planurile de schimbare, deci, trebuie să împaci şi capra şi varza: să ghidezi călăreţul, să motivezi elefantul şi să netezeşti drumul. (Astea sună mai bine în engleză.) Problema, spun fraţii Heath, e că de multe ori ne lansăm cu cele mai bune intenţii în soluţii nepotrivite: venim cu explicaţii raţionale în faţa unui grup nemotivat, de exemplu. Aşa că au scris o carte plină de exemple în care tot felul de oameni reuşesc să schimbe lucrurile.
Uneori, problema chiar e de înţelegere. Ultracunoscuta piramidă a alimentelor e vagă, complicată şi nu spune nimic concret despre ce să mănânci pentru sănătatea ta. Doctorii dintr-un orăşel american au descoperit că pot atenua problemele cu colesterolul ale pacienţilor doar recomandându-le să înlocuiască laptele normal cu cel degresat – o mişcare simplă şi uşor de urmat. Exemplele cele mai colorate sunt pe partea de motivaţie, unde apare un proaspăt absolvent care a început o mişcare de salvare a animalelor pe cale de dispariţie din întreaga lume. Iar cele mai practice par cele din partea de context; o companie cunoscută pentru relaţiile infecte cu clienţii s-a întors 180 de grade doar dezinstalând robotul telefonic şi forţând operatorii să răspundă cererilor.
Cea mai faină chestie la „Switch” nu e musai modelul, care cu siguranţă a mai fost conturat până acum, ci modul foarte practic în care este abordată schimbarea. Fraţii Heath se feresc de principii generale, iau fiecare caz şi îl despică până la rădăcina problemei şi vin cu soluţii punctuale. Totul e scris curat şi expresiv şi apar chiar şi exerciţii pentru ca cititorul să-şi antreneze muşchiul schimbării. De citit, ţinut minte şi lipit paşii deasupra biroului. Se găseşte de împrumutat la
CROS.